Ateliere interactive de GIS.

Propunerea noastra pentru atelierele de GIS ce se vor desfasura anul acesta in cadrul programului Scoala Altfel, se concentreaza in jurul ideii "Tara mea Altfel". Elevii vor sustine aceasta idee printr-o serie de activitati extracuriculare ce vor naviga pe domenii precum: sport, arta, cultura, mediu, voluntariat, etc. Scopul principal al activitatilor propuse este acela de a-i ajuta pe elevi sa-si dezvolte o gandire spatiala orientata pe gasirea de solutii pentru problemele din lumea reala. Acestia vor cauta raspunsuri la intrebari precum: UNDE? se afla un anumit lucru/fenomen, DE CE? se afla acolo, CUM? s-a dezvoltat de-a lungul timpului, avand in vedere relatia cu celelalte entitati/fenomene si cum ar trebui sa intervin. Pentru a raspunde la astfel de intrebari, elevii vor face apel la instrumente si tehnici specifice Geografiei, insa nu numai, deoarece, in intelegerea spatiului ce ne inconjoara, Geografia se intersecteaza si cu alte stiinte precum istoria, matematica, fizica, informatica sau sociologia.

Abordarea geografica din cadrul fiecarui atelier.

Etape principale

Pregatirea datelor

Un prim pas in realizarea proiectelor GIS va consta in pregatirea datelor spatiale ce vor reprezenta entitatile lumii reale. Elevii vor colecta atat din teren cat si din diferite surse bibliografice, datele GIS ce vor sta la baza proiectului. Astfel, vor invata sa exploreze noi domenii, sa se documenteze si sa colaboreze in echipa.

Analiza spatiala

Pe baza unei harti pe care o vor crea impreuna cu coordonatorii, elevii vor analiza spatial datele colectate, tinand cont de relatia cu alte entitati din harta si raportandu-se la informatiile pe care le detin pana in acest moment. Astfel, vor gandi analitic si vor aprofunda notiunile invatate in mai multe domenii.

Luarea deciziilor

Fiecare atelier GIS se va finaliza cu un poster, repectiv un StoryMap, ce vor reda intr-o maniera intuitiva mesajul proiectului, sustinut prin munca in echipa a elevilor. Acestea vor permite luarea unor decizii ce au ca scop imbunatatirea situatiei actuale. Astfel, elevii vor fi creativi si orientati pe rezolvarea unor probleme reale.

Ateliere GIS

Pretuiesc si practic Arta/Sportul

Un proverb latin spune: "Mens sana in corpore sano", sau "Minte sanatoasa intr-un corp sanatos". In cadrul acestui atelier, elevii vor evidentia importanta sportului in viata de zi cu zi si modul in care pasionatii de sport sunt sustinuti de societate. Acestia se vor familiariza cu sporturile ce pot fi practicate in Capitala si vor vizita centrele disponibile pentru practicarea sportului. Utilizand hartile, vor analiza spatial datele si informatiile colectate si vor face propuneri de noi locatii dedicate sportului sau noi practici sportive. Rezultatele proiectului se vor integra in cadrul unui StoryMap Online ce va fi accesibil publicului.

Descarcati fisa de activitate a atelierului GIS.

Iubesc Cultura/Stiinta

Una din marile bogatii ale unei tari este patrimoniul cultural. Acesta inseamna obiceiuri si traditii, constructii traditionale si mestesuguri. In cadrul acestui atelier, elevii se vor documenta asupra caracteristicilor culturale ale fiecarei regiuni din tara noastra, vor analiza relatia intre componenta naturala si cea umana a unui spatiu, vor utiliza si vor crea harti digitale ce le vor permite promova patrimoniul cultural al tarii noastre. Atelierul va presupune inclusiv o vizita la Muzeul Satului in care elevii se vor putea documenta direct pe teren. Rezultatele proiectului se vor integra intr-un StoryMap Online ce va fi accesibil publicului.

Descarcati fisa de activitate a atelierului GIS.

Am grija de mediu

Cele mai de pret bogatii ale naturii care ne asigura noua oamenilor conditiile necesare de viata sunt aerul, apa, solul si biodiversitatea. Biodiversitatea reprezinta varietatea de ecosisteme, specii si habitate, ce reprezinta un important capital natural al lumii inconjuratoare, iar conservarea sa este o prioritate cheie. Copiii vor invata cum sa monitorizeze speciile de plante protejate din Romania si ce presupun masurile de conservare a acestora. Atelierul include vizite la Gradina Botanica unde elevii vor utiliza harti de hartie si digitale pentru a carta distributia speciilor de plante. Rezultatele proiectului se vor integra intr-un StoryMap Online ce va fi accesibil publicului. .

Descarcati fisa de activitate a atelierului GIS.

Ma ofer voluntar

Pentru ca tara noastra sa evolueze frumos, trebuie sa contribuim cu totii la aceasta evolutie. Elevii trebuie sa inteleaga faptul ca implicandu-se in proiecte de voluntariat si responsabilitate sociala, isi vor aduce contributia asupra societatii in care traim. Acestia vor analiza relatia intre sursele de poluare si gradul de poluare, vor identifica solutii pentru protectia mediului si vor face vizite in teren. Rezultatele proiectului se vor integra in cadrul unui StoryMap Online ce va fi accesibil publicului.

Descarcati fisa de activitate a atelierului GIS.

Scoala MEA Altfel

Pentru elevi, scoala la care invata si isi petrec majoritatea timpului, reprezinta o a doua casa. Elevii pot fi implicati inca de la varste fragede in proiecte ce sustin si promoveaza activitatile ce se realizeaza in scoala lor, proiecte ce au ca scop imbunatatirea situatiei actuale din scoala, sau proiecte prin care pot face propuneri administrative Consiliului Profesoral. In cadrul acestui atelier, elevii vor realiza Planul Scolii, pe care il vor transpune int-o harta digitala. Vor calcula distanta de acasa pana la scoala, vor putea face propuneri pentru imbunatatirea planului actual al scolii prin plantarea de copacei, plasarea unor cosuri de gunoi/bancute, proiectarea de noi alei, teren de fotbal, etc., toate aceste sustinute prin anaize geospatiale.

Descarcati fisa de activitate a atelierului GIS.

Contact | Termeni de utilizare | Cariere